Aşa am simţit când mă întorceam într-o seară calda de vara de la gara. Privind lumea care trecea parcă zburând pe langă mine, un zâmbet tâmp mi s-a fixat pe faţă, parcă avertizând lumea din jur că sunt într-o stare de visare.
Un verde pufos şi vesel îmi invadă privirea; ochişorii ei carismatici pot vindeca probabil şi cele mai adânci răni sufleteşti. Desigur, ea ar spune că nu e aşa şi ar roşi imediat, însă pe mine nu mă poate păcăli. M-a vrăjit de la primul bună când, ca un copil de 5 ani încercam să nu mă bâlbâi şi să nu par emoţionat. Uitam de tot şi toate când în privirea şi zâmbetul ei mă regăseam.
Acum răsuflu greu, căci am fugit. Numai aşa o pot lasă în urmă, altfel aş fi ramas în tren rostind doua cuvinte: "deci bună!”
Când ai aşa ceva în viaţă restul par floricele, zâmbeşti întruna şi nu mai vezi alte probleme.
