Ultimul capitol

 Lucrurile nu au stat niciodată așa cum spuneau ceilalți. El a trăit mereu cu impresia că nimeni nu îl înțelege și cu timpul a început să se simtă persecutat. Dintr-o infinită varietate de trasee, el a a fost împins de naivitate către alegerile celorlalți.. Nimic nu l-a pregătit pentru ce urma să vină, deși în sinea lui se simțea capabil de orice. 

   

 "Viața este greu." i-a spus într-o zi ploioasă la colț de stradă o țigancă cu palma întinsă și aceste vorbe îi răsunau acum că un ecou în mintea sa deja aglomerată de vorbele și opiniile altora.  

  

 Privea în gol în timp ce doctorul trăgea de clavicula sa, ruptă violent pe jumătate..lucrurile nu sunt mereu așa cum par, oamenii mint; oamenii se mint singuri și își fac rău din lipsă de încredere. Ajungem să credem că trebuie să ne bazăm pe cei din jur până când ideea asta se întipărește în mințile noastre ca un adevăr absolut. Suntem ceea ce vor alții să fim ori ceea ce lipsește din sistem. Rolul nostru este asemănător cu cel al unei rotițe minuscule ce se învârte obosită într-un mecanism rece, fără suflet. 

 "Măcelari..sunt atât de obișnuiți să taie carne de om încât s-au detașat total de ideea cum că au pe masa de operație o persoană, un om cu suflet, vise și sentimente. Faceți ce vreți, nu mă mai interesează!" - Aceste gânduri îl apăsau mai rău decât glumele doctorului cu asistentele. Se pierdeau încet în fundal până când nu a mai rămas nimic decât zgomot alb.. ȘI ATUNCI, A IZVORÂT DIN ADÂNCUL VOINȚEI LUI O IDEE, o regulă ce a jurat să o respecte până când nu va mai avea zile: "Sunt propriul meu stăpân! Eu sunt răspunzător pentru deciziile mele.". 

Spre vulcan

 Îmi ridic privirea și mă lovesc de razele solare. În timp ce te aștept, privesc în zare și mă cufund în oceanul albastru al contemplării. 

 Este târziu și încă nu ai apărut în drumul meu. Îți văd silueta în depărtare, însă mirajul nu face decât să-mi hrănească și mai mult dorul de tine. Sunt singur pe drum dar sigur pe fiecare pas îngropat în pietre și praf. E un peisaj torid și mă epuizează.. dar încă mai respir și cu fiecare gură de aer, inima-mi vibrează într-un ritm amețitor. Mă văd la sfârșit când încă sunt la început de drum. 

  

 Umbrăă, umbră niciunde privesc. E totul uscat și  înnecăcios, praful se strânge într-un mod dubios, tot, la mine în ghete. E dureros, dar gândul nu percepe realitatea simțurilor. Sunt amorțit de sentimentul neîntregirii.. 

 Oh, dulce venin, cu ce ușurință străbați holurile sufletului meu. Te cunosc de atâta timp încât mi-ai devenit prieten. Însă momentul a venit când eu aleg pe cine am aproape, iar tu, tu nu mă vei mai cunoaște. 

  

 Am învățat că trebuie să învăț mai multe. Sunt plin de viață, dar unde ești atunci când am nevoie? Sunt norocos, sau nu, la umbra vulcanului înfumurat.. acolo, unde tot timpul m-ai așteptat. Era drumul meu de parcurs. Cu mine trebuia să lupt ca să nu mai fiu confuz. 

 Acum nu vreau decât o sărutare, privirea ta plină de dragoste este cea mai mare alinare. 

  

 Ne îndreptăm către vulcan, e drumul nostru. Te-am vrut și acum te am aproape, astfel că fără dar și poate, cu zâmbetul pe buze ne plimbăm. Pericole?! Ha, ne amuzăm. 

 Ai darul minunat de a însufleții natura. Tot ce e în jurul tău se înverzește iar setea mea se potolește. Tot ceea ce sunt te iubește!