Spre vulcan

 Îmi ridic privirea și mă lovesc de razele solare. În timp ce te aștept, privesc în zare și mă cufund în oceanul albastru al contemplării. 

 Este târziu și încă nu ai apărut în drumul meu. Îți văd silueta în depărtare, însă mirajul nu face decât să-mi hrănească și mai mult dorul de tine. Sunt singur pe drum dar sigur pe fiecare pas îngropat în pietre și praf. E un peisaj torid și mă epuizează.. dar încă mai respir și cu fiecare gură de aer, inima-mi vibrează într-un ritm amețitor. Mă văd la sfârșit când încă sunt la început de drum. 

  

 Umbrăă, umbră niciunde privesc. E totul uscat și  înnecăcios, praful se strânge într-un mod dubios, tot, la mine în ghete. E dureros, dar gândul nu percepe realitatea simțurilor. Sunt amorțit de sentimentul neîntregirii.. 

 Oh, dulce venin, cu ce ușurință străbați holurile sufletului meu. Te cunosc de atâta timp încât mi-ai devenit prieten. Însă momentul a venit când eu aleg pe cine am aproape, iar tu, tu nu mă vei mai cunoaște. 

  

 Am învățat că trebuie să învăț mai multe. Sunt plin de viață, dar unde ești atunci când am nevoie? Sunt norocos, sau nu, la umbra vulcanului înfumurat.. acolo, unde tot timpul m-ai așteptat. Era drumul meu de parcurs. Cu mine trebuia să lupt ca să nu mai fiu confuz. 

 Acum nu vreau decât o sărutare, privirea ta plină de dragoste este cea mai mare alinare. 

  

 Ne îndreptăm către vulcan, e drumul nostru. Te-am vrut și acum te am aproape, astfel că fără dar și poate, cu zâmbetul pe buze ne plimbăm. Pericole?! Ha, ne amuzăm. 

 Ai darul minunat de a însufleții natura. Tot ce e în jurul tău se înverzește iar setea mea se potolește. Tot ceea ce sunt te iubește!